Istoric

Începuturile social-democrației românești

Ideile socialiste au pătruns în Principatele Române prin intermediul tinerilor care își făceau studiile în străinătate, transferul de idei făcându-se mai ales pe filiera franceză, datorită predilecției pentru cultura franceză. Mai ales după revoluția de la 1848, ideile socialiste au fost propagate prin intermediul presei muncitorești și socialiste, reprezentate de Telegraful român (1865).

Analele tipografice (1869), Uvrierul și Lucrătorul român (1872). În jurul acestor publicații s-au format cercuri socialiste, în cadrul cărora s-au afirmat personalități ca Titus Dunca, Zamfir Arbore, frații Ioan și Gheorghe Nădejde. Constantin Dobrogeanu-Gherea, Nicolae Zubcu-Codreanu și dr. N. Russel au adus o infuzie nouă de idei socialiste, prin intermediul mai multor reviste, între care s-a remarcat Contemporanul (1881). În paginile acestuia au publicat articole socialiști de marcă – Constantin Dobrogeanu-Gherea, Vasile G. Morțun, Theodor Speranția, Sofia Nădejde, Anton Bacalbașa, Constantin Mille, Vasile Lateș, s.a. Ei au dat o orientare modernă mișcării socialiste românești, prin sprijinirea implicării în lupta politică legală.

Această orientare s-a concretizat prin apariția, în 1886, a studiului lui Gherea, Ce vor socialiștii români? Expunerea socialismului științific și Programul socialist, o analiză a societății românești care susținea formarea unui partid socialist românesc și o serie de revendicări democratice de perspectivă (votul universal, libertatea presei, egalitatea femeilor cu bărbații).

La 31 martie 1893 a fost fondat Partidul Social – Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Din conducere făceau parte Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ioan C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, Christian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu și Ilie Moscovici. Programul adoptat, inspirat din scrierile lui Gherea și de programul de la Erfurt al social-democraților germani, definea rolul PSDMR ca reprezentant al proletariatului român. Principalele direcții de acțiune ale partidului erau instituirea votului universal, adoptarea unei legislații a muncii și reforma radicală a sistemului agrar în favoarea țărănimii, organizarea învățământului gratuit obligatoriu, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului progresiv pe venit, descentralizarea și autonomia comunală. Partidul a adoptat o poziție moderată, în sensul acceptării cadrului constituțional existent, sub influența tripletei aflată la conducerea efectivă: Gherea – Nădejde – Morțun.

La 31 ianuarie 1910 a fost înființat Partidul Social Democrat Român (PSDR), condus de I.C. Frimu, Mihai Gh. Bujor, Christian Racovski, Dimitrie Marinescu și Constantin Vasilescu. Un rol important continuă să îl joace Dobrogeanu-Gherea, a cărui lucrare, Neoiobăgia a avut o influență importantă asupra orientării partidului. Legăturile cu alte partide social-democrate au fost întărite prin participarea la Congresele Internaționalei a II-a de la Basel (1912) și Copenhaga (1913), unde au fost adoptate rezoluții pacifiste.

Social-democrația românească în perioada interbelică

PSDR a salutat Marea Unire din 1918, solicitând democratizarea țării și transformarea ei într-o societate socialistă. În decembrie 1918, PSDR și-a schimbat denumirea în Partidul Socialist, dar din rândurile sale s-au desprins mai multe facțiuni și grupuri disidente.

Congresul din 7 mai 1927 a hotărât centralizarea întregii mișcări socialiste prin constituirea Partidului Social-Democrat (PSD), iar printre membrii săi se numărau George Grigorovici, Constantin-Titel Petrescu, Ilie Moscovici, Şerban Voinea, Iosif Jumanca, Ioan Flueraș, Ştefan Voitec, Lotar Rădăceanu, Theodor Iordănescu, Ion Pas.

 

Social-democrația după 1989

După Revoluția din 1989, perioada de tranziție de la comunism la democrație a fost gestionată, în mare parte, de partide cu vocație social-democrată. Din punct de vedere cronologic, primul partid social-democrat apărut pe scena politică românească după căderea vechiului regim a fost Partidul Social Democrat Român (17 ianuarie 1990). PSDR s-a declarat continuator al social-democrației românești interbelice. Beneficiind de legitimitate istorică, PSDR nu a reușit, însă, să obțină și o legitimitate electorală aptă de a-l face să exercite o influență semnificativă asupra actului de guvernare. După o alianță temporară cu CDR, PSDR s-a aliat cu PD în 1995 în vederea participării la alegerile parlamentare din 1996. Noua alianță, Uniunea Social Democrată a participat la guvernare în cadrul coaliției CDR-USD-UDMR, dar existența sa a fost de scurtă durată, până în 1999.

La 6 februarie 1990 s-a înscris în registrul partidelor politice Frontul Salvării Naționale, rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în mișcare populară. În aprilie 1990 a avut loc prima Conferință Națională a FSN, care l-a ales în funcția de președinte pe Ion Iliescu. Deși a câștigat alegerile din 20 mai 1990, FSN era în pragul destrămării. Convenția Națională a FSN din 16-17 martie 1991 a fost momentul primei încercări de așezare pe baze doctrinare a partidului. Potrivit moțiunii „Un viitor pentru România”, FSN era definit ca un „partid de centru stânga care se inspira din valorile social-democrației moderne europene”.

La alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 FDSN, proaspăt înființat după sciziunea FSN, a obținut primul loc, iar Ion Iliescu a devenit președintele României cu 61,5% din voturi.

La un an de la constituire, FDSN și-a reafirmat orientarea social-democrată, cu prilejul Conferinței Naționale din 9-10 iulie 1993, când și-a schimbat denumirea în Partidul Democrației Sociale din România.

Între anii 1996-2000, PDSR s-a aflat în opoziție, perioadă în care a acumulat o experiență extrem de importantă și și-a construit în mod realist și pragmatic strategia pentru a reveni la putere.

În anul 2000, PDSR împreună cu PSDR și PUR, partid de orientare social-liberală, au constituit Polul Democrației Sociale din România (7 septembrie 2000). Acest bloc electoral a câștigat alegerile legislative din noiembrie 2000. Una dintre clauzele contractului politic dintre PDSR si PSDR a fost prevederea potrivit căreia, după alegeri, se va realiza fuziunea dintre cele două partide social democrate. Astfel, în 16 iunie 2001 pe scena politică are loc o importantă clarificare a zonei de centru-stânga, prin constituirea Partidului Social Democrat, rezultat din unificarea celor două partide. 

La Congresul de constituire a PSD, Adrian Năstase a afirmat voința politică a noii formațiuni de a reprezenta social-democrația modernă, dinamică, racordată la problemele și prioritățile actualității. Preocuparea pentru conexarea doctrinară a PSD la noile realități a determinat apariția în 2002 a documentului „Spre normalitate – o viziune social-democrată modernă privind viitorul României”, material care propune principalele direcții de acțiune ale perioadei post-tranziție. La reuniunea de la Snagov din februarie 2003, președintele PSD, Adrian Năstase a afirmat că se consacră astfel refacerea unității social-democrate pe baze ideologice clare și neconflictuale, precum și concilierea dintre tradiția și modernitatea stângii democrate românești”

Procesul de unificare și modernizare a stângii democrate românești a favorizat apropierea PSD de structurile social-democrate internaționale – Internaționala Socialistă și Partidul Socialiștilor Europeni.

În iunie 2005 PSD a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Partidului Socialiștilor Europeni. PSD a dezvoltat relații consistente de colaborare cu partidele social-democrate europene, semnificative în acest sens fiind reuniunile grupurilor parlamentare de lucru româno – germane (PSD-SPD). PSD a semnat acorduri de cooperare și parteneriat cu partide membre ale familiei social-democrate, având o agendă consistentă de întâlniri bilaterale cu conducerile principalelor formațiuni ale Internaționalei Socialiste.
Perioada 2000-2004 a fost extrem de importantă pentru afirmarea și consolidarea PSD ca unic reprezentant al social-democrației în România, atât din punct de vedere instituțional, cât și ideologic.

La Congresul din 21 aprilie 2005 Mircea Geoană a devenit președinte al PSD. În 2005 a fost lansat un manifest al PSD, sub titlul “România europeană – România solidarității sociale”. Documentul reprezintă un pas important către racordarea doctrinară a PSD la realitățile interne și europene. La 10 decembrie 2006 a avut loc un Congres Extraordinar al PSD, care l-a reconfirmat pe Mircea Geoană în fruntea PSD, iar Ion Iliescu a devenit Președinte de Onoare, în semn de respect și apreciere a rolului și contribuției acestuia la promovarea idealurilor și valorilor social-democrate.

La Congresul PSD din 20 februarie 2010 președinte al PSD a devenit Victor Ponta, acesta asumându-și obiectivul de a nu repeta greșelile din istoria recentă a partidului. În fiecare an, direcția politică a PSD a fost validată în cadrul Congreselor PSD.
În 2010, a fost lansat programul PSD – România corectă – care a inspirat multe din propunerile făcute de PSD pentru programele sectoriale lansate de USL.

Pe data de 5 februarie 2011, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin semnează protocolul de constituire a Uniunii Social-Liberale (USL), iar pe 1 septembrie Tribunalul București admite acțiunea de înregistrare a alianței politice dintre PSD și ACD, denumită Uniunea Social Liberală (USL).

Victor Ponta, președintele PSD, a deținut funcția de prim-ministru în perioada mai 2012 – noiembrie 2015.

Liviu Dragnea a fost ales președinte al PSD în cadrul scrutinului intern al PSD din data de 11 octombrie 2015 și validat în funcția de Președinte PSD la Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat din data de 18 octombrie 2015. În cadrul Comitetului Executiv Național al PSD, din data de 22 iulie 2015, Liviu Dragnea fusese ales Președinte interimar al PSD.

În perioada 21 decembrie 2012 - 15 mai 2015, Liviu Dragnea a fost vicepremier, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în Guvernul condus de Victor Ponta. În perioada 20 aprilie 2013 – 20 mai 2015, Liviu Dragnea a îndeplinit funcția de Președinte executiv al PSD. În perioada decembrie 2016 – mai 2019 Liviu Dragnea a îndeplinit funcția de Președinte al Camerei Deputaților.

Viorica Dăncilă a fost aleasă ca președinte al Partidului Social Democrat în cadrul congresului partidului din data de 29 iunie 2019 după ce asigurase în prealabil interimatul la conducerea partidului începând cu 28 mai 2019. În cadrul congresului din data de 24 august 2019 Viorica Dăncilă a fost desemnată drept candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2019.

Viorica Dăncilă a fost învestită ca premier al României în data de 29 ianuarie 2018. Viorica Dăncilă a fost liderul delegației PSD din Parlamentul European în perioada decembrie 2014 - ianuarie 2018, iar în perioada octombrie 2015 - ianuarie 2018 a fost președinta OFSD.

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Partidul Social Democrat respectă și aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679. Înainte de a continua navigarea te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de confidențialitate, prelucrare și protecția datelor cu caracter personal. ÎNCHIDE